Prima pagină

Relatii Bilaterale

România şi Republica Federală Nigeria au stabilit relaţii diplomatice la 12 noiembrie 1966, la nivel de ambasadă. 

 

În 2001, a fost înfiinţat Consulatul Onorific al României la Port Harcourt, iar ulterior consulate onorifice la, Benin City, Lagos şi Abuja.

 

Între România şi Nigeria nu există convenţie consulară privind suspendarea vizelor de intrare, astfel încât cetăţenii celor două ţări au nevoie de vize pentru a intra pe teritoriul celuilalt stat.

 

Între cele două ţări există o bună colaborare in cadrul ONU şi al altor organizaţii internaţionale.

 

S-a lansat programul de burse oferite de statul român cetățenilor străini pentru anul universitar 2020-2021

20.12.2019

Începând cu 15 decembrie 2019, persoanele interesate își pot depune dosarul pentru înscrierea la concurs. Pentru detalii vă rugăm să consultați metodologia…

MAE și MAI vor notifica cetățenii romani prin SMS cu privire la faptul că urmează să le expire pașaportul

08.03.2018

În cadrul demersurilor derulate în comun de Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular, și Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția…

Informare privind rezidenta fiscala a persoanelor fizice

26.01.2018

Va aducem la cunostinta ca, prin ordinul Ministrului Finantelor Publice nr.1099/2016 pentru reglementarea unor aspect privind rezidenta in Romania a persoanelor fizice,…

Conditii de calatorie

21.09.2018

Ambasada României din Abuja atentioneaza cetatenii romani asupra riscurilor de calatorie in Nigeria si recomanda evitarea deplasarilor in statele Adamawa, Borno…

Avertizare de calatorie

05.04.2017

În prezent, Nigeria se confruntă cu o epidemie de meningită. Pentru călătoriile în acest stat este recomandată vaccinarea antimeningită și evitarea…
  • Infatrans