Prima pagină

Date generale

Scurt istoric

Teritoriile incluse în prezent în cadrul R.F. Nigeria au fost colonizate de Marea Britanie în mai multe etape. În 1947, în scopul diminuării tensiunilor etnice, Londra a introdus sistemul federal de administrare, teritoriul fiind împărţit în 3 regiuni: nord, vest şi est. După introducerea treptată a autoguvernării în cele trei unităţi federale, la 1 octombrie 1960 Nigeria a obţinut independenţa. Şeful noului stat a rămas, la vremea respectivă, regina Angliei, reprezentată la Lagos de un guvernator general. În urma adoptării unei noi Constituţii, la 1 octombrie 1963, Nigeria a devenit Republică Federală.

După independenţă, climatul intern a fost dominat de disputele dintre principalele etnii pentru asigurarea controlului asupra puterii centrale, ceea ce a condus la intervenţia armatei. Nigeria a fost guvernată de administraţii civile numai între 1960 -1966, 1979 -1983, şi ulterior, începând cu 1999. Pentru atenuarea tensiunilor interetnice, regimurile militare au modificat, în cinci rânduri, structura federaţiei: numărul statelor componente a crescut astfel de la 4 (în 1960) la 36, în prezent. După 1999, Nigeria a avut o administraţie civilă, care funcţionează pe principii democratice.

Capitala şi principalele oraşe: Abuja (cca. 1 milion de locuitori). Alte oraşe: Lagos – principalul centru economic (cca. 12 mil. locuitori), Ibadan (5 mil.), Kano (2,6 mil.).

Suprafaţa: 923.768 km²

Populaţia: 170 milioane locuitori (cel mai populat stat african), 50 % musulmani, 40 % creştini, 10 % religii tradiţionale (animişti).

Limba oficială: engleză ( sunt folosite şi limbile principalelor comunităţi etnice).

Ziua naţională: 1 octombrie, semnificând proclamarea independenţei (1960)

Forma de guvernământ: republică prezidenţială

Preşedintele: este şef al executivului şi comandant suprem al forţelor armate – este ales pe 4 ani, având dreptul la cel mult două mandate succesive. El este secondat de un Vicepreşedinte.

Cabinetul (guvernul federal) este compus din 30 miniştri şi 10 miniştri de stat, numiţi de preşedintele ţării, după confirmarea lor de către parlament.

Parlamentul federal (denumit Adunarea Naţională), ales pe 4 ani, este bicameral: Senatul, format din 109 membri (câte 3 reprezentanţi din partea celor 36 de state şi unul desemnat de capitala federală Abuja) şi, respectiv, Camera Reprezentanţilor, formată din 360 membri.


Situaţia politică internă

Gestiunea uriaşelor bogăţii naturale din Delta fluviului Niger (petrol şi gaze) şi competiţia dintre principalele trei etnii din Nigeria – Hausa, Yoruba şi Igbo - marchează intens opţiunile politice şi economice, precum şi climatul intern din această ţară. Din 2015, preşedinte este Muhammadu Buhari.


Economia

Bogată în petrol şi gaze naturale economia Nigeriei a fost împiedicată de instabilitatea politică, corupţia endemică, infrastructura inadecvată, şi un slab management la nivel macroeconomic, să se dezvolte corespunzător. Începând cu 2008 s-a trecut la un proces de implementare efectivă a reformelor în plan economic. Foştii conducători militari nu au reuşit să diversifice economia care a rămas, de departe, dependentă de sectorul petrolier, acoperind 95% din exporturi şi participând cu aproximativ 80% la acoperirea cheltuielilor bugetare.

În urma semnării unui acord stand-by cu FMI (august 2000), a fost obţinut acceptul privind restructurarea datoriei externe către Clubul de la Paris şi un credit de 1 miliard USD de la FMI, acestea fiind  condiţionate de implementarea reformelor în plan economic. Nigeria a ieşit din programul său cu FMI, în aprilie 2002, după ce a eşuat să îndeplinească condiţiile impuse privind respectarea cheltuielilor bugetare şi cele privind stabilizarea cursului de schimb. În noiembrie 2005, Clubul de la Paris a decis anularea unei părţi din datoriile Nigeriei (18 miliarde USD) în schimbul plăţii a 12 miliarde USD din datoria externă. Din anul 2008 guvernul şi-a îndreptat eforturile către implementarea reformelor economice, respectiv modernizarea sistemului bancar, eliminarea subvenţiilor, precum şi soluţionarea litigiilor privind distribuţia câştigurilor salariale din industria petrolieră. PIB-ul a crescut puternic în perioada 2007-2011, ca urmare a creşterii în sectoarele non-petroliere şi a schimbării trendului preţului la ţiţei pe piaţa mondială.

In 2014, economia Nigeriei a devenit cea mai mare din Africa, depasind Africa de Sud. Cu toate acestea, ca urmare a scaderii semnificative a pretului petrolului si a actiunilor de sabotaj initiate de militantii din sudul Nigeriei in cursul anului 2016 asupra infrastructurii de transport a titeiului si gazelor naturale - care au afectat puternic economia nigeriana -  guvernul federal a anuntat intrarea in recesiune(pentru prima oara in ultimii 30 ani).

 

Producţia agricolă: cacao, alune, bumbac, ulei de palmier, porumb, orez, sorg, etc.

Industrie: petrol şi gaze, lemn, prelucrare cauciuc natural, prelucrare/transformare piei animale, ciment, alimentară, încălţăminte, îngrăşăminte chimice, produse chimice, produse ceramice, etc.

P.I.B: 191,5 miliarde USD (estimări 2015)

P.I.B/ locuitor: 1,500 USD (estimări 2015)

Datorie externă: 15,73 miliarde USD (estimări 2013)

Export: 95,55 miliarde USD (2013) / petrol brut, cacao, cauciuc natural. Parteneri: SUA, India, Olanda, Spania, Brazilia, Anglia, Germania, Japonia, Franţa.

Import: 55,98 miliarde USD (2012) / maşini şi echipamente, produse chimice, mărfuri manufacturate, alimente şi animale. Parteneri: China, SUA, India

octombrie 2016

 

S-a lansat programul de burse oferite de statul român cetățenilor străini pentru anul universitar 2020-2021

20.12.2019

Începând cu 15 decembrie 2019, persoanele interesate își pot depune dosarul pentru înscrierea la concurs. Pentru detalii vă rugăm să consultați metodologia…

MAE și MAI vor notifica cetățenii romani prin SMS cu privire la faptul că urmează să le expire pașaportul

08.03.2018

În cadrul demersurilor derulate în comun de Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular, și Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția…

Informare privind rezidenta fiscala a persoanelor fizice

26.01.2018

Va aducem la cunostinta ca, prin ordinul Ministrului Finantelor Publice nr.1099/2016 pentru reglementarea unor aspect privind rezidenta in Romania a persoanelor fizice,…

Conditii de calatorie

21.09.2018

Ambasada României din Abuja atentioneaza cetatenii romani asupra riscurilor de calatorie in Nigeria si recomanda evitarea deplasarilor in statele Adamawa, Borno…

Avertizare de calatorie

05.04.2017

În prezent, Nigeria se confruntă cu o epidemie de meningită. Pentru călătoriile în acest stat este recomandată vaccinarea antimeningită și evitarea…
  • Infatrans